Dimensiunea conteaza

Cumva, in loc sa-ti alegi agentia pe criterii de performanta, ajunsese un fel de alegere de statut. Valoarea clientului era data de marimea agentiei cu care lucra. La fel si facturile.

Mai exista si o diferentiere in functie de performante, dar asta cumva era si ea dictata de „marimea” agentiei. Daca agentia era mare, atunci incepea sa taxeze mai mult, ca atare isi permitea sa angajeze oameni mai multi si sa investeasca in creativitate, fie ea de festival sau nu. Investitie mai mare, rezultate notabile, PR bun, invitatii in pitch si tot asa. Totodata, putinele agentii independente erau oarecum in afara curentului, concentrandu-se mai degraba pe rezultatele reale pentru client, decat pe cele de palmares.

Dar odata cu finalul lui 2008, lucrurile au inceput sa se schimbe, mult prea mediatizata criza economica isi facea aparitia si pe meleagurile mioritice. Si daca la inceput multi au facut fel de fel de predictii despre efectele crizei asupra marketingului local, despre cat de oportuna sau nu este comunicarea in timp de criza sau cat de mult iti poate aduce comunicarea digitala in raport cu cea clasica, prea putini au prevazut efectele pe care criza le-a avut si inca le are asupra agentiilor si modului in care acestea sunt structurate.

In ultimul an, nu asistam doar la criza economica, dar si la o criza a publicitatii in sine. Vechea impartire pe categorii nu mai functioneaza, conturile nu se mai castiga neaparat pe baza de portofoliu si prezentari iesite din comun, ci in functie de cost versus o propunere decenta cu focus pe rezultate palpabile. Frica a pus stapanire pe clienti si agentii deopotriva. Frica de esec, de pierderea job-ului, de faliment, de schimbare etc. Iar simptomele fricii se vad in starea generala de apatie din industrie, in lipsa de viziune si strategie pe termen macar mediu, in calupul de publicitate, in numarul mic de cazuri de Effie, in numarul si mai mic de lucrari cu adevarat creative sau in numarul tot mai mare de publicitari care se hotarasc sa se apuce de altceva sau sa plece in salbaticie.

Si atunci cum iti dai seama care sunt agentiile mari si cele mici? Cum alegi pe cine inviti la pitch? Cum iti dai seama cu ce agentie ti-ai dori sa lucrezi si cu care nu? Marimea conteaza?

Din punctul meu de vedere, marimea unei agentii nu a stat niciodata in volumele de publicitate sau de bugete pe care le gestioneaza, ci in atitudinea, maturitatea si curajul cu care isi face sau nu treaba. Dimensiunea se masoara altfel. Pentru ca o agentie „mare” nu va cauta cu orice pret sa fie comoda, o agentie mare nu se va sfii sa spuna adevaruri incomode sau sa-si asume initiative curajoase. O agentie mare nu va accepta rolul de executant, doar pentru ca are nevoie de volume pentru a se mentine in functiune. O agentie mare nu se va purta ca un atelier de dtp. O agentie mare nu poate avea mentalitate de fabrica. O agentie mare are agenda comuna cu clientii ei.

Privite din aceasta perspectiva, lucrurile sunt mult mai usor de segregat, iar diferentele se pot vedea mult mai usor. Pentru ca pana la urma agentiile sunt entitati colective si, precum in cazul oamenilor, marimea lor nu are nicio legatura cu dimensiunile fizice. Pana la urma, fiecare agentie are clientii pe care-i merita si viceversa. Important e sa stii cu ce fel de oameni ti-ai dori sa lucrezi. Sau agentii.

Articol scris de: Theo Cucu, Creative & Strategy Director, FRANK

FRANK este o agentie de comunicare integrata care vorbeste franc si deschis despre publicitate. Intra in dialog pe Twitter.